Despre Mesterul Manole

Elementul dramatic al legendei Mesterului Manole - zidirea propriei sale sotii - il regasim intr-un spatiu mai larg si in alte arii folclorice.

Motivul bisericii, care se darama inainte de a i se jetrtfi o faptura omeneasca, il intalnim si in Scotia. Sfantul Colomban se trudea zilnic sa ridice o catedrala la Iona, dar zidurile se pravaleau necontenit. Cerul il vesteste ca lucrerea nu se va putea desavarsi decat inmormantandu-se de vie o fiinta omeneasca, si astfel este zidit, in temelia catedralei, Oran, tovarasul sfantului.

Si credinta ca mesterul moare indata ce termina lucrarea e destul de raspandita. Ca orice credinta folclorica si aceasta poate avea multe intelesuri si mai multe explicatii. Cea mai comuna ar fi ca mesterul sa moara, el fiind cel dintai care intra ( prin simplul fapt ca e acolo) intr-o cladire abia terminata.


Dar regasim aici totdeauna teama omului de lucrul mainilor sale, pe care nu se cade sa-l faca desavarsit, pentru ca desavarsit nu poate crea decat Dumnezeu.


Obiectele de arta populara ramaneasca nu sunt bunaoara, niciodata terminate; li se mai poate adauga un nou ornament, pot fi completate, revizuite, desavarsite.


Teama de desavarsire poate sa fie o forma a temerii de moarte. Omul nu poate crea nimic desavarsit decat cu pretul vietii sale. Numai Dumnezeu poate crea fara sa-si saraceasca sau sa-si diminueze fiinta.


Omul fiind faptura, fiind el insusi creat, este steril atat timp cat nu-si insufleteste creatia mainilor sale cu jertfirea sa sau a aproapelui.De aceea un lucru nou facut este primejdios ; este o forma a mortii, este ceva care inca nu traieste si nu va putea trai decat absorbandu-si un suflet - al primei fiinte care intre in contact cu el. Numai dupa ce a fost " cunoscut", adica insufletit de cineva, el devine inofensiv; trece in randul lucrarilor vii, in orice caz, inceteaza de a mai fi o forma a mortii.




Manastirea Curtea-de-Arges a fost si ea la inceput construita pe acelasi principiu. Ziua se zidea, noaptea se darama. Mesterul Manole a fost deci pus in fata a doua solutii : maretia, puterea sau iubirea. Manole a ales de dragul trufiei, si-a ucis iubirea.

Ortodoxia adevarata se afla toata adunata intr-o metanie, punctul de intalnire a smereniei; pe apofatic. Acolo in cupola smerita a inimii rugatoare se naste zilnic ortodoxia.Asa cum a fost ea perceputa si de neamul romanesc. E bine sa ne multumim sa meditam asupra Mesterului Manole, ca asupra unui univers spiritual de sine statator ce se leaga de mitul cosmogonic ( anthropocosmosul).

Cuceritori

Nu cuceresti cerul batand campii spatiului.

Robia gravitatii este la fel de dura, de cruda si de implacabila pretutindeni in regnul materiei. O galaxie departata la un miliard de ani lumina e tot " pamant" si cine nu a simtit, deci insumat, cerul la doua degete deasupra crestetului capului nu-l va cuceri niciodata.

Pelerin

Biblia abunda in porunca de a scoate incaltamintea, in apropierea unui loc sfant. Fortele pozitive telurice intra, fara impiedicarea unui corp mort, in om, intermediar intre cele de sus si cele de jos.

Prescriptia este rituala. ( Iesire 3,5. " Dumnezeu a zis lui Moise : " nu te apropia de locul acest; scoate-ti incaltamintele din picioare, caci locul pe care il calci este un loc sfant."). Avem in aceste randuri indicatia foarte pretioasa ca daca pelerinajul trebuie sa evite spaimele raului, apoi la fel trebuie sa faca si cu ispitele frumusetii, cel putin cat tine calea, pentru ca drumul lui este median, intre Rau si Bine, adica in dualitate. Pana cand descopera Libertatea in Hristos.Sunt mai ales primejdioase frumusetile periferice ale Paradisului care impiedica viziunea centrului. Numai acesta odata atins, da dreptul de a te bucura de rest.

Trei zile si trei nopti trebuie sa astepte initiatul la poarta sanctuarului, pana la sleirea a tot ce a mai ramas pamantesc din el. Trei zile si trei nopti a asteptat Samson pana i-a crescut din nou parul ras de Dalila, recuperandu-si puterile. Si o noapte s-a batut Iacov cu Ingerul, pana il constranse sa-l binecuvinteze si sa-i dea numele de Israel.

Pelerinul "urca", trecand prin Vamile Vazduhului create din propria substanta a omului cazut, dar tarandu-se spre orizonturile pierdute, in cautarea propriului sau Sine, care in acelasi timp este Centrul, si al lui si al lumii.

Urcusul ca simbol al scarii, este unul din cele mai raspandite in lume, si in toate traditiile, din cauza evidentului sau caracter ascensional. Urcusul inseamna o autodepasire, parasirea unei stari pentru a ajunge la o alta si de acolo la varf, deasupra tuturor starilor de fire.

Urcusul ca o scara, devine un ax vertical, unind toate starile de fire intre ele. Aceste stari sunt lumi, simbolizate de treptele orizontale ce unesc cei doi stalpi laterali. E o specificare a simbolismului crucii. Chematul care urca pe scara intre cele doua coloane ia calea mediana sintetica, descoperind caracterul scarii de Axis Mundi, strabatand toate starile de fire prin centrul lor.

De fapt orice pelerin scoate "scara"(crucea), din propria lui substanta, din Forma lui, luand cuvantul in sensul sau aristotelian, adica din fiinta lui calitativa. Pe ultima treapta insa ajungem numai in starea de jertfa, ea avand caracterul inexorabil sacrificial al unei ascensiuni spirituale.

Nu ajugem la starea de Inviere fara Cruce .