Poarta - Hotar - Troita -Trecere

O poarta are intotdeauna un simbol thanatic de trecere dar si de hotar.

Ea reprezinta o trecere dincolo, un simbolism deopotriva al hotarului si al permeabilizarii lui.

In cultura si civilizatia romaneasca traditionala ( pana astazi!) intalnim o remarcabila dorinta de infrumusetare,de ridicare la drum de porti si cu functii spirituale.

"Poarta joaca un rol important in riturile nuptiale propriu-zise", observa un antropolog, dupa cum , de asemenea, spatiul simbolic al portii e cuprins si angajat "in cantecele funebre".

Pe sub o asemenea poarta, mediind sacrul intre lumi trece "Calea sufletelor eroilor".Dupa cum remarca etnologii, referitor la riturile comunitare de trecere ale unui decedat in "lumea de dincolo", ele surprind "un moment de mare tensiune ce se produce in procesul complex pe care viziunea populara il aseaza la raspantia ca poarta dintre cele doua jumatati ale neamului. Potrivit conceptiei traditionale romanesti, " neamul este o mare unitate, din care fac parte atat cei vii cat si cei morti, cei ce traiesc in lumea mitica de dincolo" ( Mihai Pop ). Cele doua jumatati ale neamului se unesc pe plan mitic, asigurandu-se astfel miscarea neintrerupta in univers. Sta , asadar, in puterea termenului de "hotar" sa desemneze o astfel de vecinatate.

Astfel, hotarul ajunge culme a unor teritorii mitice sacre si vama a profunzimilor existentei.In aceasta exprimare spirituala, hotarul devine troita si trecere de taina dintr-un taram in altul.

La acest hotar, ca o poarta se aseaza troita.Troita indeplineste astfel rolul de poarta si hotar fixand astfel limitele ce odinioara erau reprezentate de "stalpii de hotar"(crucea romaneasca), arbori infierati sau cruci de hotar.

Poarta devine astfel pentru noi ,hotar, troita, trecere, o norma comunitara, de orizont metafizic.

Fara exprimarea - prin arbori impletiti, prin coloane duble, prin alte multe simulacre - poarta, aceasta nuntire de hotar spre trecere risca sa piarda toti mortii nelumiti.

Sangele pamanului

De la un capat la altul al pamantului, apele noastre sunt infectate, nu numai cu toate sursele poluarii cunoscute si inca necunoscute, ci si cu pacate reale, actuale si cu sange.Nu am intentia sa scriu despre orori..., mijloacele de informare in masa fac acest lucru, si inca nu ne spun totul, dar voi spune putin despre "sangele pamantului", reprezentativ pentru toate celelalte. Petrolul are aceasta denumire.Sub pamant, straturile de petrol sunt incrustate intre o panza de apa si o panza de gaz. Locul petrolului este asemanator cu locul sangelui care se inscrie "pe verticala" intr-o inrudire simbolica din spre apa spre duh.

Exista mai multe paradigme care regrupeaza cate trei elemente inrudite simbolic: piatra, painea si trupul; lemnul, arama si aurul etc.

Aceste paradigme sunt familii simbolice, manunchiuri ale caror energii numite reprezinta spatii de desavarsire si trepte de ridicare a energiilor de la vizibil la invizibil.

Intr-un fel de abatere pe orizontala, petrolul ocupa locul sangelui intre apa si gaz; acesta din urma corespunde Duhului.

Culoarea si compozitia sa evoca aceasta materie nobila, rosie si vascoasa, care este focul. " Sangele pamantului" ne pangareste oceanele. Petrolierele se scufunda, se sparg si lichidul pe care-l transporta se scurge, este luat de curenti, distruge flora si fauna marilor, pasarile... totul moare.

Mana unui nesabuit deschide vanele unei conducte petroliere si suvoiul se scurge...

Confruntarea se petrece sub ochii nostri. Oare o vedem?

Atunci intervine sarea oceanelor, prezenta operativa , la fel cum este sarea " marii noastre launtrice", care aduce iluminarea " apelor din cer" in " apele de pe pamant".

Omul este deci , pentru intregul cosmos, echivalentul sarii pentru sange si prin extensie, pentru tot trupul pe care sangele il strabate si il hraneste

Simbol al intelepciunii divine, sarea functioneaza precum un catalizator in procesul care, in cea mai neinsemnata dintre celulele ce ne alcatuiesc, separa si uneste polul "lumina" programat pentru a reconstitui o anumita celula si polul "intuneric", care nu este aparent programat, dar care formeaza un potential straniu, capabil sa reconstituie intregul trup. ( Tocmai datorita extremei varietati a celulelor se practica manipulari genetice de "clonare" cu ajutorul carora se obtin, pornind de la celula-mama de planta, copia acestei plante; tot astfel se poate obtine copia unui animal; si daca maine se va obtine copia unui om...? )

Cand ajunge omul sa se implineasca, fiecare celula a trupului sau se transforma si, prin puterea sarii, tinde catre lumina. In ceea ce priveste sangele, nu se poate folosi cuvantul " sanguinificare", dar ar trebui sa inventam un astfel de cuvant care sa reprezinte procesul ce are loc in sangele Omului, proces comparabil cu cel ce are loc in acest alt " sange al pamanului", reprezentat de vin.

Pentru noi " sanguinificarea" am putea atarna-o de " induhovnicire". Dragostea intrata in inima care " indelung rabda, este binevoitoare, nu se lauda, nu invidiaza, nu se poarta cu necuviinta..." (Corinteni cap.13)

Aceasta dragoste, va fi ultima energie pe care omul descoperind-o din lutul sau interior, o va face treapta pentru folosirea tuturor darurilor pamantului si inaltarea sa catre Creatorul sau.

Cerbul

Sfintenia simbolului Cerbului ne este aratata prin faptul ca in bestiarul medieval, cerbul asezat langa un izvor de apa simbolizeaza sufletul insetat dupa apa eternitatii, cum ni-l prezinta, un binecunoscut verset din Psalmii lui David :" Cum doreste un cerb izvoarele de apa, asa Te doreste sufletul meu pe Tine Dumnezeule !" ( Ps. 42, 1-2 ).

Cerbul este o semnificatie a unicornului, aratata si de vechiul dicton : " Omnes ante Mosem per Unicornem profetaverunt ". ( Toti cei dinaintea lui Moise au profetizat prin unicorn.) A trece de la cerb la unicorn echivaleaza cu parcurgerea inversa a ciclului, ceea ce este definitia realizarii initiatice.

Oare nu cumva aceasta translatie a capului cerbului, adica a partii lui esentiale, dusa la simbolul unui mediu statal, nu exprima printre altele si o descoperire a unor enigme din istoria Moldovei?

Orice societate traditionala are , in mod necesar, un nucleu spiritual, la care participa in mod euharistic am putea spune. Acest nucleu, care prinde toti ganglionii tarii, se infiltreaza in toate madularele, si rabufneste in afara sub infatisari de mituri, de legende, de totemuri si animale sacre ce se cuibaresc in steme heraldice, ca intr-o cetatuie. Si nu intri in ea din afara, ca in citadelele vizibile; poarta se forteaza pe dinauntru.

Se stie ca una din capitalele Moldovei incipiente a fost Baia, astazi cazuta la starea de sat. Baia a existat in mod cert , inainte de intemeierea "oficiala" a Moldovei, poate cu mai mult de o suta de ani inainte de 1353, sau, vorbind in stil mitic, inaintea dramei sacre pe care a jucat-o Bourul, Dragos si cateaua Molda; ca orice mit dramatizat si exteriorizat, a creat o " lungime de unda", o vibratie ce a dat tonus-ul vital noului organism statal, structurandu-l ab initium pana la sfarsitul veacului.

S-a pastrat sigiliul vechiului oras Baia ( Civitas Moldavensis ). Dateaza cu certitudine din sec. al 13- lea. Cum stiinta heraldica apartine Hermetismului, cu un caracter net simbolic, in stema apare bourul care imperecheaza, in mod androginic, Soarele si Luna din dreapta si din stanga lui, adica suscita o miscare ondulatorie pozitiv-negativa, singura care poate face viabila o entitate in aceasta lume a dualitatii. In sigiliul Baii, in campul acestei uniri de contrarii, adica in "inima" sigiliului, se gaseste un cerb in profil in plina goana, prins ca intr-un instantaneu fotografic. Iata ca locul superior al pecetii este rezervat capului taiat al cerbului, care dupa o incubatie, se transmuta in capul de bour, Dragos regnate. El iese din vasul, din matricea tarii pe cere o reprezinta sigiliul Baii. Cerbul lunar se transforma in Bour solar, si Moldova , dupa o epoca de incubatie, trece de la potenta la act, pentru ca sa-si indeplineasca destinele si misiunea.