In Luceafarul, Mihai Eminescu imagineaza, ipostaze arhetipale ale iubirii, intr-un efort de reconfigurare moderna a transcendentului.Luceafarul/Hyperion, print de lumina, fiu al A-Toate-Facatorului, aminteste inconfundabil, ca intr-o strafulgerare, de Lucifer, in ipostaza sa primordiala, anterioara caderii sau...
Citam , pentru edificare, din dialogul unde "Parintele vesniciei" respinge cererea Luceafarului de a-l preschimba in fiinta muritoare:Iar tu Hyperion ramai
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvantul meu dintai -
Sa-ti dau intelepciune?
Ultimul vers este unic, in tot cuprinsul poemului, prin referinta neechivoca la identitatea mitica a eroului eminescian.Intelepciunea, ca atribut primar a Luceafarului ( Hyperion) , trimite fara dubiu la descrierea alegorica a lui Lucifer, inclusa in cartea lui Ezechiel :
" Ajunsesi la cea mai inalta desavarsire, erai plin de intelepciune si desavarsit in frumusete." ( Ezechiel 28.12)
iar caderea explicata:
" Ti s-a ingamfat inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat intelepciunea cu stralucirea ta." ( Ezechiel 28.17)
Pornind de la aceste detalii intelegem semnificatia celor doua ipostaze ale Luceafarului cand se arata Catalinei:Prima aparitie : " Parea un tanar voievod
Cu par de aur moale,
Un vanat giulgi se-cheie nod
Pe umerele goale.
Iar umbra fetei stravezii
E alba ca de ceara-
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scantie-n afara.
A doua aparitie: " Pe negre vitele-i de par
Coroana-i arde pare,
Venea plutind in adevar
Scaldat in foc de soare.
...............................................
Dar ochii mari si luminati
Lucesc adanc himeric,
Ca doua patimi fara sat
Si pline de-ntuneric.
Eminescu, insa se arata discret in a revela identitatea eroului ( Lucifer), dar analogia limpede ne descopera, ca Eminescu, inchina explicit poemul lui Lucifer ( Satan), incercand o exorcizare sau o prezentare a sa in erou... pozitiv.
Evident , incercarea lui Eminescu nu vizeaza glorificarea principiului luciferic, ci in fapt, ingroparea lui. Caci temei trufiei luciferice i se substituie in poem tema iubirii, ce tinde sa depaseasca frontiera dintre imanent si trenscendent.Coincidenta semnificativa, incercarea lui Eminescu de a dezactiva motivul damnatiei asa cum e ea formulata in Luceafarul, publicat in 1883, este coroborata, in opera lui Nietzsche, de scenariul antitetic - echivalent in grandoare - al mortii lui Dumnezeu, pe care filosoful il expune in cartea Asa grait-a Zarathustra, tiparita - simpla coincidenta - tot in 1883.
Luceafarul lui Eminescu ( implozia lui Lucifer ca principiu malefic) si basmul lui Nietzsche ( moartea lui Dumnezeu) ca mesaje convergente semnaleaza o erodare a capacitatii unei vremi de a mai rosti despre transcendent.
Apare tema fascinanta a iubirii ca Eros, ce se vrea o substituire a creatiei torsionate dramatic de antiteze insolubile intre Bine si rau. Eros, prin care poemul eminescian structureaza un proiect mai vast, de a aboli insusi postulatul raului.
