Orice cultura este ca humusul ce s-a constituit pe baza unor date misterioase si universale in jurul unei limbi care ii construieste bogatia si specificitatea. In miezul ei se naste Omul, care va fi modelat in sunetele cuvantului sau si de valorile sale; el este ca un copac cu radacini infipte in pamant care-i asigura seva necesara cresterii.Dar omul nu este numai fiul pamantului neinsufletit. Samanta sa germineaza in cea mai mare parte in ceea ce se numeste ADAM ( pamantul sau launtric). "Chipul lui Dumnezeu" este samanta lui ADAM; ea este un "micro-cuvant", o imagine a Cuvantului divin, care face din Om o fiinta inzestrata cu darul vorbirii - singura fiinta logofora dintre animalele create. Pentru a putea vorbi, el trebuie sa se ridice in picioare in mediul sau exterior.
Insa, pentru a putea deveni pe deplin Cuvant, nu numai samanta, ci fruct al acestui pom, intr-o dimensiune de "asemanare", Omul va trebui sa se inalte in fiinta sa launtrica.
Si totul se intampla ca si cum samanta de pom din pamantul ADAM si-ar infinge radacinile si si-ar impinge seva fara ca aceasta sa aiba puterea de a iesi la lumina si de a-si urma cresterea ca sa devina rod.
Totul se intampla ca si cum o eroare de programare ar face ca energia sa sa ia drept lumina tenebrele pamantului si ar face-o sa devieze orizontal pentru a da acolo, jos, roade inselatoare, acestea fiind, de fapt, roade ale inconstientei Omului!
O asemanea inconstienta proiectata in afara creeaza lumea junglei; ea provoaca proliferarea culturii in categorii determinate de valoarea acestor roade: admirabile seducatoare, dar in raport cu adevarata vocatie a Omului, ele sunt aproape sterpe.
Pentru cel care simte gustul semintei si nevoia ei de a creste, o astfel de conditionare este insuportabila ; desi deviata orizontal fata de legile sfinte sau de pioasele moralisme, aceasta nevoie izbucneste la un moment dat, dar, deseori, in forme anarhice devastatoare, ce provoaca suferinte enorme. Suntem indreptatiti sa ne intrebam daca exista undeva o usa care ar da spre programul originar, inainte de "Cadere" si care ar permite pomului sa-si gaseasca drumul drept spre verticalizare.
Prin aceste cuvinte nu "filosofam" excesiv cata vreme mitul autohton al Marii Treceri - exprimat, bunaoara, de sute de texte ceremonial-funerare versificate - vorbeste de o calatorie finala a omului, ce se petrece necesar in lungul unui arbore urias, strabator de nivele cosmice si perceput ca o "scara la cer".Exista o Traditie primordiala, ce este adaptata uneori la niste conditii ciclice particulare, adica readaptari ale Traditiei Primordiale.
Se creaza un centru spiritual derivat din cel suprem, sau se tamaduieste un vechi centru ofilit pentru ca " s-au taiat radacinile", dupa expresia cabalistica, adica s-a rupt contactul cu Centrul Suprem. Pomul din Rai este un arbore inversat.
Dupa conceptia traditionala lumea principala se reflecta in lumea noastra fenomenala, ca o oglinda in acord inversat. De aceea Arborele Lumii care este Axis Mundi, element imuabil intr-un univers in devenire, e principial prin excelenta. E firesc sa apara inversat in ochii contemplativilor.Cu radacinile sale adanc infipte in pamant si cu varful ridicat spre cer , arborele devine axial si asigura comunicarea intre trei lumi : lumea subpamanteana, cea terestra si cea celesta. Pentru acelasi motiv, tot ce e trecator e in mod definitoriu simbolic si e simbolic tot ce nu-si are ratiunea suficienta in el. Universul e trecator si a-i realiza simbolismul inseamna a-i realiza radacinile in lumea imuabila a ideilor. Cu alte cuvinte simbolismul isi are radacina in constelatii. Arborele inversat, cu radacinile lui ceresti este o imago mundi. Nu intamplator la Nasterea Mantuitorului apare o stea mare pe cer ( dupa marturia Magilor), iar Hristos devine Noul Adam dar si Pomul Vietii.
Iar, nu intamplator sute de texte ceremonial-funerare versificate vorbesc de o calatorie finala a omului, ce se petrece necesar in lungul unui arbore urias,strabatator de nivele cosmice si perceput ca o "scara la cer", la romani acestui element psihopomp vertical al depasirii limitei adaugandu-i-se nu episodul raului Lethe, despovarator al memoriei ci, ca mediere tipica, consumul apei dintr-un cauc: acolo unde Marele Drum atinge "centrul", locul "bradului la cer" si al ruperii de nivel -
O maica batrana
C-un cauc in mana
Calatori adapa...
Astfel, sorbind apa liminara, eliberati de retardari, - lustrali de-acum - ei se pot imbraca in postexistenta...
Universul este un "arbore inversat", implantandu-si radacinile in cer(principiile) si intinzandu-si ramurile peste tot pamantul(desfasurarea manifestarilor). Nu este exclus ca aceasta imagine sa fi fost sugerata de raspandirea razelor solare. Crengile devin aerul , focul, apa, pamantul e.t.c.
Am putea spune ca Arborele Lumii e inversat numai in mod iluzoriu, prin reflectarea lui in apele inferioare ale lumii, in ochii omului obisnuit care nu poate vedea dincolo de aparente.
In realitate viziunea noastra e anormala, e o nalucire a adevaratei directii a Arborelui Lumii care dispare indata ce atingem planul de reflexie, adica in momentul cand oglinda apelor inferioare e sub noi.Numai pentru acela care a trecut prin acest punct, simbolul dispare pentru ca a disparut lumea. Si, ideile eterne devin accesibile in mod nemijlocit, direct. Accesul catre fruct devine posibil, adica fiinta ajunge in centrul lumii noastre, cucerind viata vesnica.Ce este adevarat pentru Paradisul terestru este,desigur, si pentru Ierusalimul ceresc, pentru ca si unul si celalalt nu sunt, in definitiv, decat cele doua aspecte complementare pe care le ia una si aceeasi realitate in functie de cum este considerata.
Acest arbore, (Hristos- Noul Adam, Pomul Vietii impartasit euharistic) , pentru cine iL cauta, iL gasim in inima lumii si in inima noastra.
